News Flash:

Strazile din Iasi au devenit un patinoar! Apavital pune in pericol sanatatea oamenilor - FOTO

20 Ianuarie 2017
269 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6559 RON (0.0000)
USD: 3.9517 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
gheata
• Atat soferii, cat si pietonii sunt in pericol de fiecare data cand se apropie de straturile de gheata formate in urma unor avarii la retele • Scurgerile de apa din conducte si temperaturile scazute din ultimele zile au creat un adevarat patinoar, unde se pot accidenta foarte usor oameni sau avaria masini • Iesenii se plang de faptul ca avariile la reteaua de apa dureaza de zile bune, insa nimeni nu a intervenit pana acum • Peste o suta de avarii, cu instalatii si apometre inghetate, au fost inregistrate in ultimele zile la Iasi 
 
Adevarate patinoare cu straturi imense de gheata s-au creat pe mai multe strazi si trotuare din Iasi, din cauza unor avarii la reteaua de apa. Termparaturile foarte scazute din ultimele zile au facut ca apa pierduta din conducte sa se transforme intr-un strat urias de gheata, care pune in pericol siguranta pietonilor care trec prin zona, dar chiar si a masinilor care se pot avaria foarte usor. Un astfel de patinoar termporar s-a creat in zona Tatarasi, acolo unde oamenii spun ca exista o avarie care dureaza de mai multe zile si care nu a fost remediata, desi au existat mai multe sesizari catre operatorul de apa-canal al judetului.

"Este o conducta sparta de mai multe zile, din care curge continuu. S-a format un strat foarte gros de gheata, aproape ca apa a devenit un ghetar pe care trebuie sa-l ocolesti. Am sunat mai multi vecini la ApaVital, dar nimeni nu a venit sa repare conducta de apa. Banuiesc ca tot noi suntem cei care o sa platim ce se pierde", a spus Ovidiu, iesean care locuieste pe strada Gradinari.
 
Si soferii se plang de aparitia stratului gros de gheata pe carosabil pentru ca au ajuns in situatia de a nu mai putea depasi stratul de gheata format din acumularea de apa. 

"Nici macar cu masina nu poti sa treci stratul de gheata, este prea inalt si poti foarte usor sa-ti strici spoilerele si baia de ulei. Ne rupem masinile din cauza asta. Sunt deja vreo patru sau cinci zile de cand a inceput sa se formeze gheata, iar de atunci devine tot mai mare. Nimeni nu a intervenit pana acum cu nimic", a povestit Mihai, iesean care locuieste in Tatarasi.
 
Avarii pe banda rulanta cauzate de inghet
 
In zilele trecute, in care s-au inregistrat temperaturi extreme, la reteaua de distributie a apei au avut loc un numar de 274 de disfunctionalitati cauzate de temperaturile scazute, care au dus chiar la situatii de lipsa a apei potabile în rândul iesenilor. Cele mai multe au fost cazurile de apometre distruse de înghet - 155 situatii, la care s-au adaugat 20 cazuri de bransamente înghetate si 99 cazuri de instalatii interioare înghetate.
 
Reprezentantii ApaVital sustin ca, pentru a face fata numeroaselor avarii din aceasta perioada, a fost constituit un comandament de criza cu care s-a intervenit in numeroase situatii.

"ApaVital a constituit un comandament de criza pentru a gestiona disfunctionalitatile aparute, echipele de interventie lucrând inclusiv pe parcursul noptii, la înlocuirea apometrelor înghetate, cu precadere pentru utilizatorii care ne-au solicitat sprijinul. Echipele ApaVital au remediat si disfunctionalitatile înregistrate în urma înghetarii  bransamentelor, iar în ceea ce priveste instalatiile interioare, utilizatorii au fost sfatuiti de operatorii Centrului de Contact si de echipele de interventie privind solutiile care sunt recomandate pentru dezghetarea acestora", au explicat reprezentantii ApaVital.
 
Cele mai multe probleme la reteaua de apa s-au înregistrat în localitatile Zonei Metropolitane Iasi, cu 77 de apometre si bransamente înghetate, urmata de zona Pascani, cu 30 de apometre si bransamente înghetate.

Galerie Foto

APAVITAL1

avarii apavital gheata temperaturi extreme instalatii interventie
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1877 (s) | 24 queries | Mysql time :0.039127 (s)