News Flash:

SUNTEM DATORI VANDUȚI! Peste jumătate de milion de romani au RESTANȚE LA RATE

7 Februarie 2016
273 Vizualizari | 0 Comentarii
femeie

S-au dus vremurile în care românii ieșeau cu zâmbetul pe buze și cu buzunarele pline din bănci, după ce le erau aprobate creditele. Acum, din cei două milioane de datornici, o treime nu mai țin pasul cu plata ratelor și stau cu frică să nu-și piardă locuința.

Pentru că în perioada de boom economic s-au bucurat la creditele cu buletinul şi nici nu s-au deranjat să arunce un ochi peste contract, mulţi au acum probleme cu returnarea ratelor la bănci. Mai exact, 704.246 de persoane fizice erau înregistrate, la finalul lui 2015, în Biroul de Credit, cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). Faţă de decembrie 2014, numărul restanţierilor e totuși mai mic cu 0,72%, iar comparativ cu noiembrie 2015 – cu 1,07%.

Datornicii aveau rate neplătite în lei de peste 4,3 miliarde de lei, la care se adaugă și restanţele la creditele în valută de peste 4,8 miliarde de lei (echivalent), plus încă 2,13 miliarde lei în alte valute şi 50,2 milioane lei în dolari. În total, valoarea restanțelor se ridica la 11,3 miliarde lei.
Cea mai mare parte a creditelor neplătite sunt mici, de sub 5.000 de lei, și au fost luate înainte de criză, când băncile dădeau uşor împrumuturi. Între timp, mulți dintre cei care s-au împrumutat au ajuns să aibă salarii înjumătățite – sau, mai rău, sunt în șomaj – , iar din banii pe care îi câștigă abia trăiesc de pe azi pe maine, nici vorbă să poată să ducă și ratele.

Aceleași date arată că restanţele mai mari de 90 de zile reprezentau peste 7,67 miliarde lei. De asemenea, statistica BNR relevă faptul că existau restanţe de 55,6 milioane lei cu o întârziere de 61-90 zile, respectiv de 38,1 milioane lei, între 31-60 de zile. Valoarea totală a creditelor scoase în afara bilanţului se ridica la peste 1,45 miliarde lei, iar 2,15 miliarde lei – la colectare.

Potrivit datelor BNR, în luna decembrie, valoarea totală a restanţelor firmelor şi populaţiei la bănci se ridica la peste 20,9 miliarde lei, Bucureştiul reprezentând 34,8% din total.
Atunci când o persoană a făcut un împrumut și nu-și mai plătește ratele timp de trei luni de zile, creditul devine neperformant. România este pe locul al treilea în Europa, după Grecia și Slovenia, la numărul creditelor neachitate la timp.

sursa: libertatea.ro 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1703 (s) | 39 queries | Mysql time :0.026294 (s)