News Flash:

Surse: Cine ar putea conduce Comisia de Control a SRI din Parlament

13 Ianuarie 2017
198 Vizualizari | 0 Comentarii
Liviu Dragnea
După suspendarea prim-adjunctului SRI, generalul Florian Coldea, toată lumea așteaptă să vadă care sunt pașii următori și multe voci au cerut, în spațiul public, anchetarea conducerii SRI în fața Comisiei de Control din Parlament. 

Deocamdată, Comisia de Control a SRI nu a fost formată în Parlament, partidele urmând să-și facă propunerile în cadrul unei ședințe a plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților.

Va fi foarte importante cine va fi președintele acestei comisii, dar numele acestuia este ținut la secret de liderul PSD, Liviu Dragnea. Liderii PSD nu știu cine va fi noul președinte al Comisiei, pentru că Liviu Dragnea așteaptă momentul oportun pentru a-i anunța ce decizie a luat. În noul context, viitorul președinte al comisiei este cu atât mai important, iar decizia lui Dragnea s-ar putea să țină cont și de acest aspect.

Potrivit surselor din PSD, în partid sunt vehiculate două nume pentru a prelua conducerea Comisiei de Control a SRI. Este vorba despre fostul președinte Georgian Pop sau Gabriel Vlase, actual vicepreședinte al Camerei Deputaților și omul care conduce ședințele acestui for în absența lui Liviu Dragnea, potrivit StiripeSurse.ro.

În funcție de decizia care va fi luată de Liviu Dragnea, generalul Florian Coldea ar putea fi înfundat și mai rău, pentru că parlamentarii ar putea să îl cheme în fața Comisiei să dea cu subsemnatul, iar la final, Coldea va trebui să se expună public printr-o declarație de presă.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1688 (s) | 35 queries | Mysql time :0.029565 (s)