News Flash:

Tăriceanu vrea să facă testul cu detectorul de minciuni. Un nou ATAC la Iohannis

6 Noiembrie 2016
195 Vizualizari | 0 Comentarii
Calin Popescu Tariceanu
Copreședintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă seara, la un post TV, că nu are nimic împotrivă să fie supus la testul cu detectorul de minciuni. 

"Nu aș avea nimic împotrivă (testului cu detectorul de minciuni — n.r.). Sunt dispus, ca să zic așa, să fac acest lucru fără să am niciun fel de rezervă", a afirmat Tăriceanu, întrebat dacă se va supune unei astfel de testări în dosarul fostului viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că știe ce a făcut în 26 de ani de carieră politică și de aceea se culcă în fiecare seară foarte liniștit.

Acesta a mai spus că dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă este disjuns dintr-un dosar mai amplu în care procurorii ar fi dorit, probabil, să găsească ceva cu care să-l "agațe".

"E o făcătură de dosar, cu acuzații care nu au niciun fel de susținere, nu există niciun fel de probă la dosar. Sigur că nu numai acest lucru dovedește că nu sunt vinovat, dar și conștiința mea proprie știe că nu am avut niciun fel de implicare, ca atare nu mă simt deloc vizat sau nu mi-e teamă de o continuare a mersului dosarului în justiție", a precizat Tăriceanu, potrivit Agerpres.

Liderul ALDE a susținut că președintele Klaus Iohannis încearcă să își îndepărteze adversarii politici, el reprezentând un adversar potențial în perspectiva alegerilor din 2019.

"Ceea ce încearcă Klaus Iohannis este evident: să își îndepărteze adversarii politici. Și eu probabil că sunt considerat, cel puțin așa știu din analizele care au fost făcute la Cotroceni, că sunt considerat un adversar politic potențial pentru domnia sa în perspectiva alegerilor din 2019. Este regretabil că în România președintele folosește astfel de metode în lupta politică", a afirmat Tăriceanu.

Acesta a adăugat că, din declarațiile făcute de Klaus Iohannis, bănuiește că șeful statului ar avea legătură atât cu acest dosar, cât și cu altele.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1870 (s) | 24 queries | Mysql time :0.045327 (s)