News Flash:

Teroriștii de la ISIS vin peste noi!

22 Februarie 2015
623 Vizualizari | 0 Comentarii
isis
Statul Islamic: 100.000 de oameni înarmaţi care dispun de două miliarde de dolari. Liderii lor s-au şcolit, inclusiv militar, în Europa şi în Statele Unite şi au cumpărat arme de la Ianukovici, motiv pentru care Ucraina a rămas dezarmată în faţa invaziei ruseşti. Acum, ISIS vrea să cucerească lumea, inclusiv România, în numele Islamului - chiar dacă nu respectă Coranul. Statul Islamic (cunoscut ca SIIL, ISIL sau ISIS) este un stat nerecunoscut, de tip enclavă, fondat de o grupare sunnită afiliată Al Qaeda şi organizat sub forma unui califat arab cu capitala la Ar-Raqqan, în Siria. Acest nou Stat Islamic are o răspândire geografică ce cuprinde o parte din Siria şi Irak, controlând şi teritorii din Turcia şi Liban. Mai nou, s-a extins în Libia, Afganistan şi Pakistan.

În vara anului trecut, forţele ISIS au ocupat într-o săptămână un sfert din Irak, respectiv partea de nord, în mod surprinzător, fără să li să opună cineva la modul serios. Încă de atunci, liderii Statului Islamic au mediatizat o hartă conform căreia vor realiza un califat musulman care va îngloba Asia de sud - de la Mediterană la China şi India - Europa de Est, inclusiv România, şi Africa de Nord. Iniţial, hărţile au stârnit zâmbete, dar în acest moment jihadiştii au reuşit să creeze enclave în Libia şi au intrat în conflict cu Egiptul. Adică au pus un picior în nordul Africii. Între timp, au ocupat o parte din Siria şi din Liban. Faptul că ei decapitează occidentali pe bandă rulantă, iar statele celor ucişi s-au arată neputincioase, ridică mari semne de întrebare asupra intereselor reale ale Occidentului în acest caz: de ce au fost lăsaţi jihadiştii să se dezvolte?

Jihadiştii au ajuns deja în Libia, Nigeria şi Yemen

“Statul Islamic depăşeşte dimensiunile unei organizaţii teroriste tipice. El este organizat ca o armată neregulată de tip reţelar, care numără 100.000 de agenţi înarmaţi, dintre care 40.000 occidentali, dar şi sute de mii de simpatizanţi. Resursele se ridică la 2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse nonfinanciare, în special resursele de petrol din zonă”, susţine diplomatul Silviu Crăescu (foto), preşedintele Agenţiei Naţionale de Securitate, expert pe probleme de contrainformaţii militare. În general, banii ISIS provin din lucruri necurate. Pe 11 iunie 2014, de exemplu, ei au furat 425 de milioane de dolari din filiala din Mosul a Băncii Centrale a Irakului.

“Mişcarea s-a dezvoltat şi a câştigat adepţi pe fondul unei mişcări regionale antioccidentale de eliberare neocolonială, susţinută de Iran, suprapusă peste sărăcia generalizată din zonă şi peste mişcarea de emancipare şi democratizare numită Primăvara Arabă, susţinută chiar de Occident. Marile puteri din Vest au interese de a folosi acest focar terorist pentru controlul întregii zone, în special a Iranului, şi în atragerea Chinei către o conlucrare pe terenul combaterii terorismului”, ne-a mai declarat Silviu Crăescu. Peste interesele mai sus-amintite s-au suprapus şi cel ale ruşilor, în contextul conflictului din Ucraina.

Silviu Crăescu atrage atenţia şi asupra faptului că organizaţiile teroriste principale, inclusiv mişcările extremiste europene şi cele eurosceptice, s-au apropiat mult de ISIS la începutul acestui an, când organizaţia şi-a triplat numărul de membri recrutaţi şi şi-a extins acţiunile şi structura organizaţională în Libia, Nigeria şi Yemen. Aşadar, gluma ISIS se îngroaşă, iar harta lansată de ei anul trecut începe să se materializeze...

Recrutează civili pe care îi ameninţă cu decapitarea, dacă refuză

Statul Islamic a dat publicităţii un film în care prezintă decapitarea a 21 de muncitori egipteni de religie creştină. Acest masacru ar fi avut loc duminica trecută


“Niciodată Coranul nu a îndemnat să decapităm, să ucidem un om nevinovat. La graniţa cu Turcia a fost prins un responsabil de securitate al ISIL fugind cu două persoane şi cu o avere în maşină, aur şi 200.000 de euro. Noi nu suntem de acord cu numele pe care ei şi l-au ales, Statul Islamic, ceea ce înseamnă că tot ceea ce fac ei este în numele islamului. Au membri din securitatea siriană, securitatea persană, iraniană, rusă şi securitatea unor ţări arabe care nu vor să ajungă primăvara (arabă - n.r.) la ei. Altă categorie sunt civilii din ţara respectivă, care li se alătură de frică, pentru că altfel sunt trimişi la decapitare. Apoi, luptători care vin din ţările arabe. Aceşti oameni vor lideri care să fie împotriva americanilor, vor un simbol. Merg cu oricine îi cheamă împotriva americanilor. Şi asta este o greşeală. Nu aşa se tratează lucrurile”, ne-a declarat Abu al Ola al Ghaity, preşedintele organizaţiei Islamul Azi, originar din Yemen şi rezident în România de 24 de ani.

«Mă tem că va sosi şi la noi ce este mai rău»

“Este un fenomen unic, o organizaţie teroristă care doreşte să înfiinţeze un stat... Este un simbol al lumii ce ne aşteaptă, dacă nu luăm măsuri acum. Mă tem că va sosi şi la noi ce este mai rău. Ruşii deja au graniţă cu România şi nimeni nu pare să observe asta. De asemenea, în CSAT nu există nici un reprezentant cu drept de vot al societăţii civile, ceea ce nu este bine deloc”, a explicat diplomatul Silviu Crăescu.

Clica lui Ianukovici a vândut jihadiştilor tancurile Ucrainei


“În perioada 2013 - 2014, până la începerea acţiunii «Euromaidan», conducerea ucraineană, deşi era conştientă permanent de creşterea perpetuă şi evidentă a ameninţării Rusiei, nu a făcut altceva decât să-şi dezarmeze propria armată. Toată tehnica militară a Corpului 6 Armată Ucrainean, ce avea ca misiune apărarea a jumătate din ţară, adică sudul şi sudestul, inclusiv Crimeea, a fost transportată la Uzina de Armament Malîşev din Harkov, aparţinând grupului oligarhic “Ocroboronprom”, tratată anticoroziv, apoi vândută contra sumei de două miliarde de dolari. Beneficiari ai armelor au fost anumite cercuri ale lumii arabe, în special gruparea ISIL. Banii au ajuns în buzunarele lui Ianukovici şi ale apropiaţilor săi”, ne-a declarat generalul în rezervă Emil Străinu (foto), doctor în probleme de război geofizic şi fost consilier parlamentar pe probleme de ameninţări neconvenţionale şi asimetrice. Aşa explică generalul Străinu slaba reacţie a Ucrainei în faţa invaziei ruse, începând cu anexarea Crimeei: armele lor erau la ISIL.

 www.libertatea.ro 
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1593 (s) | 24 queries | Mysql time :0.025895 (s)