News Flash:

TIPUL DE CANCER care este în creştere continuă. Medicii au tot mai mulţi pacienţi de 20 de ani!

8 Mai 2014
640 Vizualizari | 0 Comentarii
cancer
Incidenţa cancerului în specialitatea urologie creşte continuu, înregistrându-se din ce în ce mai multe cazuri la pacienţii cu vârste sub 20 de ani, atrage atenţia profesorul Ioanel Sinescu.

„Creşte continuu incidenţa cancerului la nivelul specialităţii noastre. La bărbaţi, cel mai frecvent este cancerul de prostată, la egalitate cu cancerul pulmonar. Cancerul de prostată este a treia cauză de mortalitate în lume. Fiecare a şaptea consultaţie făcută pe glob este oferită unui pacient care are probleme urologice. Avem tot mai multe cancere la pacienţi sub 20 de ani”, a semnalat profesorul Ioanel Sinescu, de la Institutul Fundeni.  

Potrivit acestuia, în centrul de la Institutul Clinic Fundeni se operează anual peste 500 de cazuri de cancer ale aparatului urinar.Ioanel Sinescu a mai precizat că a crescut şi incidenţa infecţiilor urinare, care cel mai adesea sunt produse de germeni rezistenţi la antibiotice. De asemenea, a crescut şi numărul infecţiilor intraspitaliceşti nu numai în România, dar şi la nivel mondial.

 

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc a spus că infecţiile intraspitaliceşti reprezintă o mare problemă de sănătate publică. Acestea apar mai ales la pacienţii cu imunitate scăzută şi gravi bolnavi. Săndesc a spus că o posibilă cauză a infecţiilor cu germeni rezistenţi la antibiotic este aceea că la nivel mondial lumea foloseşte antibiotice, deşi nu este cazul.

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1594 (s) | 24 queries | Mysql time :0.020467 (s)