News Flash:

Traian Băsescu: Propaganda rusă şi-a făcut o ţintă din Romania. Suntem ţinta unui război hibrid!

2 Iunie 2016
283 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6540 RON (+0.0055)
USD: 4.1197 RON (+0.0336)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Traian Basescu
Fostul preşedinte Traian Băsescu face un anunţ îngrijorător pe pagina sa de facebook, spunând că propaganda rusă şi-a făcut o ţintă din România, în timp ce  politică externă a noastră, lipsită de fermitate, fără orizont şi fără obiective declarate, dă impresia că Statul Român poate fi împins în orice direcţie, inclusiv să facă paşi înapoi.

Redăm, în continuare, postarea de pe facebook a fostului preşedinte:

"Omuleţii verzi

1. Propaganda rusă şi-a făcut o ţintă din România, adresându-se populaţiei cu mesaje de natură a crea îngrijorare şi neîncredere legate de apartenenţa ţării la NATO şi UE;

2. O politică externă lipsită de fermitate, fără orizont şi fără obiective declarate, ce dă impresia că Statul Român poate fi împins în orice direcţie, inclusiv să facă paşi înapoi;

3. Instituţiile de forţă ale statului, în baza unei definiţii neconstituţionale a abuzului în serviciu, arestează pe bandă rulantă oameni politici, fie că au avut sau nu în mod real foloase necuvenite, creând imaginea unui Parlament şi a unei administraţii locale în totalitate corupte şi inutile;

4. Un accident dramatic este folosit cinic, pentru a crea o adevărată psihoză în masă sub sloganul “corupţia ucide”;

5. Un neisprăvit care pare a fi diluat dezinfectanţii precum cîrciumarii comunali vinul devine ocazia ca propaganda să declanşeze o adevărată isterie a morţii prin care sistemul de sănătate este arătat ca fiind o “morgă naţională” în care este suficient să intri cu o durere de deget ca să ieşi între patru scânduri (atenţie, susţin reformarea sistemului);

6. Peste 30 la sută dintre medicii oncologi din România sunt urmăriţi penal pentru că au fost sponsorizaţi să participe la un congres de specialitate în India, ca şi cum ar avea salarii ce le-ar permite să participe pe banii lor;
7. Patronii români şi firmele acestora sunt hăituiţi pentru păcatele tranziţiei pînă la distrugerea şi închiderea definitivă a firmelor;

8. Pentru a acoperi pretenţia Preşedintelui României de a i se mări salariul, un guvern incompetent promite în compensaţie o nouă lege a salarizării, dar singurul lucru pe care îl reuşeşte este să provoace repetat puternice nemulţumiri, dar şi mişcări sociale;

9. Televiziunile de ştiri transmit în emisiunile informative preponderent informaţii legate de morţi, accidente, maşini fărâmate, crime, inundaţii, incendii.
Dacă propaganda Moscovei are ca obiectiv demoralizarea şi demobilizarea populaţiei în susţinerea orientării pro-Vest, este evident că prin campaniile interne societatea românească este împinsă să creadă tot mai puţin în funcţionarea statului democratic.

România este ţinta unui război hibrid - pentru moment susţinut puternic prin propaganda externă şi internă - care are ca principal obiectiv slăbirea încrederii în instituţiile democratice. Este doar prima etapă şi ea trebuie combătută prin recâştigarea încrederii în instituţiile şi sistemele statului. Dacă nu se acţionează acum, mai târziu va fi mult mai greu.
Omuleţii verzi ai propagandei sunt aici. 
PS – Între modul cum a fost atacată propagandistic Ucraina, înainte de a se declanşa EuroMaidanul la Kiev, şi ce se întâmplă acum în România, nu există nicio asemănare... dacă nu ştiţi cum a început acolo", a scris acesta.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1618 (s) | 35 queries | Mysql time :0.032711 (s)