News Flash:

Tranzactie dubioasa pentru a acapara Codrii Pascanilor

18 Noiembrie 2013
753 Vizualizari | 0 Comentarii
Codrii
tranzactie facuta in urma cu cativa ani a pus pe jar autoritatile din comuna Motca. De-o parte se aflaComisia de Fond Funciar si Primaria comunei iar de cealalta parte reprezentantii familiei Sturdza care nu cu mult timp in urma s-au impotrivit unui proiect european ce vizeaza confortul catorva sute de suflete din comuna. 
Totul a inceput in anul 2007 cand Comisia Judeteana de Fond Funciar a decis sa improprietareascafamilia Sturdza cu cateva sute de hectare pe teritoriul judetului Iasi. Din suprafata ceruta ca drept de mostenire, o portiune destul de mare se afla si in administratial comunei Motca iar ca urmare a deciziei luate la nivel de judet familia Sturdza a devenit proprietara pe padure dar si pe actuala cabana Codrii Pascaniului. Interesant este faptul ca in titluri apare ca drept de proprietate fond forestier iar in schimb, pe langa fondul forestier retrocedat, i s-a atribuit si cabana. 
Fostul presedinte de Cooperatie de care apartine Cabana Codrii Pascaniului, Gaina Gheorghe, a precizat faptul ca improprietarirea lui Sturdza s-a facut in anul 2007 in conditii legale. „Acesta avea intr-adevar de recuperat mai multe hectare de padure dar in acte se discuta despre padure si atat. In schimb, greseala membrilor Comisiei Judetene de Fond Funciar a fost aceea ca l-a pus proprietar si peste cabana. Aceasta decizie nu a fost una corecta, dupa parerea mea, chiar daca acea cabana se afla in zona suprafetei retrocedate. La vremea respectiva am incercat sa-i fac pe cei de la Comisia judeteana sa inteleaga greseala. Dar nu inteleg de ce nu au vrut sa ma asculte. Mai apoi, familia Sturdza a spus ca nu are intentii sa ne scoata din acea cladire si ca ne-o va vinde tot noua, lucru pe care intr-adevar l-au facut la aproximativ doi ani dupa punerea in posesie”, ne-a declarat Gheorghe Gaina. 
Afacere cu un mecanism defect, dar cu parti profitabile
Cabana Codrii Pascaniului ocupa o suprafata de cca. 12.000 mp si a fost construita in perioada comjnista, fara acte. Specialistii spun ca mecanismul de improprietarire a lui Sturdza in zona comunei Motca are un defect. Daca in acte era specificat faptul ca aceste trebuia sa fie proprietar pe fond forestier nu avea cum sa ii fie data in mod legal Cabana Codrii Pascaniului care figureaza in acte ca imobil. Pe scurt, printr-o inginerie a unor baieti destepti i s-a atribuit o suprafata de padure cu tot cu cabana in urma unei parcelari ce a fost realizata de catre cei de la Ocolul Silvic. Actualul primar al comunei Motca, Constantin Serioja Hobinca, ridica o serie de dubii asupra acestor activitati facute pe timpul fostilor primari. „Deocamdata analizam modul in care s-a facut aceasta parcelare, cum s-a luat in proprietate Cabana Codrii Pascaniului si asa mai departe. Facem sapaturi pe acest segment pentru a vedea in ce conditii s-a facut tranzactia. Culmea este ca in Planul Urbanistic General (PUG) al nostru suprafata de teren figureaza cu cabana. Deci o avem prinsa in PUG chiar daca se zice ca ar fi fost scoasa din domeniul public. Ea figureaza ca si constructie si ca zona turistica. Asupra acestei probleme planeaza o serie de suspiciuni si nu pot lasa lucrurile asa fara o lamurire legala”, ne-a declarat primarul comunei Motca, Constantin Serioja Hobinca. 
Amintim faptul ca familia Sturdza, prin reprezentantul lor in teritoriu, a mai creat unele probleme intr-un proiect ce leaga trei comune: Tatarusi, Motca si Cristesti. Edilii acestor trei localitati au reusit sa obtina finantare pentru asfaltarea unui drum comunal care leaga localitatile intre ele: DC 133, in lungime de 10,400 km. Proiectul are o valoare de 2.500.000 lei si deja primarii celor trei comune au inceput lucrarile de constructie. Ghinionul face ca acestea au fost la un pas de a fi blocate iar banii europeni sa se piarda. Motivul este ca familia Sturdza care detine o suprafata impresionanta de padure, cca 3200 ha, pe raza de competenta a Ocolului Silvic Pascani, a afirmat ca lucrarile respective ar trece pe proprietatea sa, fapt total neadevarat. 
Vom reveni cu noi informatii privind afacerea Codrii Pascaniului.

tranzactie ct european familia sturdza gaina gheorghe
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1775 (s) | 35 queries | Mysql time :0.036503 (s)