News Flash:

Udrea trage și pe alții în jos în "Gala Bute"! Il denunță pe Boc și cere reaudierea foștilor colegi

27 Mai 2016
300 Vizualizari | 0 Comentarii
Elena Udrea
Elena Udrea îl denunță pe fostul prim-ministru Emil Boc în fața judecătorilor, la Curtea Supremă, unde s-a prezentat vineri dimineață pentru a fi audiată în dosarul ”Gala Bute”. Totodată, avocații acesteia au cerut judecătorilor să oblige DNA să precizeze ce implicare și ce rol au Cătălin Predoiu și Gheorghe Ialomițeanu în acest caz.

Avocații Elenei Udrea au cerut judecătorilor să oblige DNA să facă precizări în legătură cu implicarea și statul lui Cătălin Predoiu și lui Gheorghe Ialomițeanu în dosarul disjuns din “Gala Bute”

Mai exact, apărătorii fostului ministru al Turismului cer oficial procurorilor să spună care este rolul acestor nume în afacerea Gala Bute și să spună care este statutul lor, martor sau suspect. Judecătorii urmează să se pronunțe în privința cererii.

”Eu știu că trimiterea în judecată s-a făcut pe modul de aplicare a hotărârii de Guvern prin care s-a aprobat programul de promovare a României ca destinație turistică. Acolo se spunea că Ministerul poate să promoveze România și în cadrul galelor de box, la nivel național și internațional, organizate de Federația Română de Box”, a declarat Gheorghe Ialomițianu, deputat PNL, fost ministru al Finanțelor.

Elena Udrea invocă un raport al corpului de control al fostului prim-ministru Victor Ponta, a adăugat Ialomițianu, care susține că este ”o răzbunare mai ales pe dl. Predoiu care era candidatul PNL la funcția de prim-ministru, legat de motivarea de înaintare a hotărârii de Guvern de către Ministerul Dezvoltării. Hotărârea a ieșit în mod legal, numai promovarea României ca destinație turistică și nu organizarea de evenimente sportive. Inițial, proiectul de hotărâre care a venit la Ministerul Finanțelor cuprindea și organizarea de evenimente sportive, iar Ministerul a dat aviz negativ”. 

Fostul ministru Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie anul trecut în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box — Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.

Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care îl conducea.

sursa: realitatea.net 

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1624 (s) | 24 queries | Mysql time :0.029785 (s)