News Flash:

Un desert absolut delicios: cum să faci savarine la tine acasă

22 Ianuarie 2016
308 Vizualizari | 0 Comentarii
savarine
REŢETĂ SAVARINE. Pufoase şi bine însiropate, savarinele sunt un desert excelent. Prăjiturile - al căror nume provine de la gastronomul francez Anthelme Brillat-Savarin - pot fi preparate de oricine, în propria bucătărie.

REŢETĂ SAVARINE. Ingrediente:  250g frişcă, sare, coaja rasa de la 1/2 lămâie, 30g unt, 1 ou, 20g zahar, 200 ml lapte, 15g drojdie, 250g făină

REŢETĂ SAVARINE. Mod de preparare: cerne făina într-un bol mare şi formează un gol în mijlocul ei. Adaugă acolo drojdia, jumătate din laptele călduţ, zahărul şi un praf de sare. Amestecă uşor, până când drojdia şi zahărul sunt dizolvate în lapte şi puţină făină luată de pe margini. Presară deasupra un strat subţire de făină din bol şi lasă aşa timp de 10 minute.

Adaugă, apoi, oul întreg, coaja de lămâie şi restul de lapte, turnat încet. Frământă totul bine, până când aluatul se desprinde de pe mâini. Adaugă treptat şi untul topit până îl încorporezi în aluat. Acoperă şi lasă aluatul la dospit timp de 30 de minute.

Unge cu unt 10 forme de savarine. Porţionează aluatul şi aşează-l în aşa fel încât să umpli 3/4 din formă. Se pune din nou la dospit timp de 30 de minute. Coace savarinele în cuptorul încins la 180-200 de grade Celsius, timp de 30 de minute. Când sunt gata, se lasă la răcit în forme.

Între timp, pregăteşte siropul din: 280g zahăr, 540 ml apă şi 2 linguri de rom.

Pune la fiert apa cu zahărul. După ce zahărul se dizolvă şi dau în clocot, se lasă la răcit şi se adaugă romul.

Savarinele se înmoaie în sirop şi se lasă la scurs pe un grătar cu partea mai mare în jos. Se taie un capac şi se decorează cu frişcă.

sursa: realitatea.net
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1684 (s) | 24 queries | Mysql time :0.046222 (s)