News Flash:

Un infractor, angajat la Institutul de psihiatrie Socola Iasi. Managerul spune ca nu a avut de ales

20 Februarie 2017
493 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalul Socola
• O parte dintre salariatii unitatii medicale sunt nemultumiti si considera ca nu este normal ca o persoana care a stat in arest preventiv si arest la domiciliu, sa lucreze in spital • Faptele pentru care este judecat acesta sunt foarte grave
 
Infirmierul de la Institutul de psihiatrie Socola din Iasi care a stat aproape doua luni de zile in arest preventiv si arest la domiciliu, dupa ce a luat sume importante de bani de la mai multe persoane carora le promitea locuri de munca, a revenit la serviciu. Vasile Ilioae, in varsta de 37 ani, a lucrat in triajul unitatii medicale pana in luna octombrie 2016, cand a fost retinut.

Pe perioada arestului, acesta si-a luat concediu fara plata. Recent, acesta a revenit la serviciu, ceea ce a creat nemultumiri in randul celor tepuiti, dar si a colegilor. Managerul institului sustine ca infirmierul Vasile Ilioae are dreptul sa lucreze in continuare, chiar daca a fost arestat. 

"Da, infirmierul este la serviciu. A fost mutat din triaj intr-un pavilion cu bolnavi cronici. El nu este condamnat definitiv. Pana la pronuntarea definitiva si irevocabila a unei hotarari judecatoresti, are dreptul sa revina la serviciu. Cat a fost retinut, a fost in concediu fara plata. Conform legii are voie sa stea si un an de zile in concediu fara plata. Deocamdata, exista prezumtia de nevinovatie. Ceea ce facea el nu era in timpul serviciului. Nu s-a dat nici o masura impotriva lui ca sa nu il primim la munca. Deocamdata este in desfasurare o cercetare penala. Dupa ce vom avea o hotarare definitiva si irevocabila a instantei vom stabili masurile pe care le vom lua impotriva infirmierului", a declarat dr. Gabriel Oprisanu, managerul Institutului de psihiatrie Socola Iasi. 

Procesul s-a terminat pe 26 ianuarie 2017 si, la sfarsitul lunii februarie, instanta urmeaza sa se pronunte daca Vasile Iliaoe este sau nu vinovat. 
 

Infirmierul se dadea drept medic si incasa sume de bani de la rudele bolnavilor
 
In luna octombrie 2016, Vasile Ilioae a fost retinut de anchetatori pentru o perioada de 30 de zile, dupa care a fost plasat in arest la domiciliu pentru aproape o luna de zile. Din probele administrate la dosar a reiesit ca in vara anului trecut, inculpatul a pretins si ulterior, a primit suma de o mie euro de la un martor denuntator, pentru a-i facilita angajarea in cadrul unei unitati medicale din municipiul Iasi, lasand sa se creada ca are influenta asupra persoanelor cu puteri decizionale din unitatea respectiva. 

In urma cercetarilor, inclusiv a perchezitiei domiciliare, procurorii au stabilit ca activitatea infractionala este mult mai coplexa, existand indicii ca inculpatul ar fi avut preocupari pentru intermedierea sau rezolvarea contra cost a unor probleme intampinate de diferite persoane in accesarea unor unitati spitalicesti sau a altor institutii publice din municipiul Iasi.

Vasile Ilioae isi racola victimele de la Institutul de psihiatrie Socola din Iasi, apartinatori ai bolnavilor sau colegi care efectuau acolo voluntariat. Managerul unitatii medicale a primit mai multe plangeri la adresa ingrijitorului de la triaj si a sfatuit persoanele inselate sa depuna plangere la Politie. Infirmierul si-a permis de nenumarate ori sa se recomande drept medic in fata mai multor apartinatori.

socola arest psihiatrie anchetatori
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1614 (s) | 24 queries | Mysql time :0.038821 (s)