News Flash:

Un simbol al orasului a ajuns WC public - FOTO

21 Mai 2012
1259 Vizualizari | 0 Comentarii
Palatul Copiilor
Palatul Cantacuzino, un monument istoric si de arhitectura laica, construit in anii 1640 – 1650 a devenit un WC public pentru trecatori • Cladirea a fost vandalizata din nou, iar pe langa faptul ca au fost sparte geamurile, a fost distrus si o parte din mobilierul ramas • Hotii au furat din interior 15 calorifere, care au fost vandute la fier vechi, dar si alte bunuri

Un monument istoric si de arhitectura, construit intre 1640 – 1650, cu foisor cu cabane din piatra si un bogat decor sculptat, a devenit de cateva saptamani un adevarat WC public. Palatul Cantacuzino, fost sediu al Clubului Copiilor, a fost ravnit de familia Bratianu iar la ora actuala nimeni nu se ingrijeste de cladire si de spatiul aferent. Zilele trecute cladirea a fost vandalizata din nou iar pe langa faptul ca au fost sparte geamurile, a fost distrus si o parte din mobilierul ramas.

Hotii au furat din interior 15 calorifere, care au fost vandute la fier vechi, dar si alte bunuri. Pentru simplul fapt ca nu au fost intocmite actele necesare de preluare a cladirii de catre mostenitori, la ora actuala nimeni nu se ingrijeste de Palat, cladirea fiind lasata de izbeliste. "Este o cladire istorica, foarte veche. Zeci de generatii au trecut pragul, au stat ani de zile si au invatat multe lucruri. Din 2003 de cand sunt director am mentinut acea cladire si am facut reparatii asa cum s-a putut, pentru ca fonduri pentru renovare nu am avut. Avand in vedere problema retrocedarii cladirii, retrocedare facuta prin ordinul munistrului in anul 2007, mostenitoarele familiei Bratianu si-au anuntat intentia de a prelua cladirea pe viu, fara plati compensatorii sau despagubiri. Din 2007 am lucrat in continuare acolo, pana anul trecut in februarie cand ne-am mutat in noua cladire. Am lasat cladirea spalata pe jos, aranjata, curatata si cand a venit doamna Marie-Helene a vazut despre ce este vorba. Atunci am avertizat-o ca aceasta cladire nu va mai rezista mult daca nu se ingrijeste nimeni de ea. Din ce am inteles, de la juristii Inspectoratului si de la contabilii de la Palatul Copiilor, nu s-au depus toate actele doveditoare in vederea obtinerii in natura a mostenirii. Acum, s-au furat calorifere, bunuri din cladire si s-a distrus tot ce mai era prin interior. Am depus reclamatii si la Politie. O parte din bunuri au fost recuperate ca s-a gasit faptasul, dar restul nu. Noi nu avem posibilitatea sa pazim cladirea atata timp cat posturile sunt blocate de la minister. Cladirea se devalorizeaza si este vandalizata foarte des", a declarat Gabriel Ciopraga, directorul de la Clubul Copiilor.

Fostul Palat al Copiilor se afla inca in patrimoniul Ministerului Educatiei, respectiv Inspectoratul Scolar Judetean datorita faptului ca mostenitorii nu au facut inca dovada de mostenire. "Mai trebuie facut publicitatea imobiliara, fiind vorba despre cartea funciara si intabulare. Am atras atentia asupra faptului ca daca nu intra in posesia cladirii cat mai repede atunci se va distruge absolut totul acolo. Nici acum nu au terminat de intocmit actele. Nu stiu de ce dureaza atat de mult. Este pacat ca nu se ingrijeste nimeni de acea cladire", a mai precizat directorul Ciopraga.

520 mii euro pentru Palatul Cantacuzinilor

Urmasii familiei Bratianu au cerut municipalitatii 520.000 euro pentru achizitionarea Palatului Cantacuzino si a domeniului aferent, de 6.600 metri patrati. Oferta a venit pe adresa Primariei, din partea mostenitorilor, insa suma ceruta este mult prea mare pentru bugetul local. Alesii locali s-au aratat a fi interesati de achizitionarea cladirii si a terenului aferent pentru infiintarea unui muzeu al municipiului dar deocamdata bugetul nu poate suporta oferta familiei Bratianu. Pana atunci, nimeni nu se ocupa de ingrijirea fostei institutii culturale si cel mai probabil situatia cladirii se va inrautati tot mai mult. "O sa se ajunga sa se fure si acoperisul si nu va mai ramane decat o ruina", a conchis Gabriel Ciopraga.

marie-helene palatul cantacuzinilor
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1490 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033059 (s)