News Flash:

Un smecher a gasit reteta unei tepe de aproape 100.000 lei

22 Octombrie 2012
1201 Vizualizari | 0 Comentarii
Petru Agafitei
SC AFI – MEG SRL Valea Seaca, reprezentata de administratorul Mihai Razvan Agafitei, fiul consilierului local PDL Petru Agafitei, se afla pe primul loc pe lista datornicilor la bugetul local cu o datorie de peste 80.000 lei • Pentru ca nu si-a platit obligatiile, contractele au fost reziliate, iar in mod normal firma ar trebui sa elibereze terenurile respective, dar realitatea este alta • Nici o autoritate publica nu a efectuat vreun control in zona

Cum poti tepui o Primarie cu aproape 100.000 lei? Foarte usor. Raspunsul il poate da un consilier local PDL din comuna Valea Seaca, Petru Agafitei, care a gasit reteta succesului. SC AFI – MEG SRL Valea Seaca, reprezentata de administratorul Mihai Razvan Agafitei, fiul consilierului local PDL Petru Agafitei, se afla pe primul loc pe lista datornicilor la bugetul local cu o datorie de peste 80.000 lei. Suma respectiva dateaza de cativa ani de zile si nimeni nu face aproape mai nimic pentru a o recupera.
Practic, firma activeaza in continuare fara niciun fel de probleme si mai mult decat atat acapareaza contracte grosolane de la alte administratii locale din zona. Actuala conducere a Primariei a facut un act prin care a solicitat si obligat reprezentantii firmei sa achite lunar cate 2800 lei catre bugetul local in contul datoriei. Dupa acordul dat de catre administratorul firmei nu s-a mai facut plata nici unei rate. Fiind consilier local, Petru Agafitei crede ca este mai presus de lege. Edilul lasa in contul Primariei doar indemnizatia de consilier, fiind vorba despre o suma destul de mica comparativ cu intelegerea facuta, circa 200 lei.

Bataie de joc pe banii satenilor

Datoriile lui Agafitei provin din semnarea a doua contracte de concesiune intre firma sa si Primarie, in suprafata de 1500 mp. Pentru ca nu si-a platit obligatiile, contractele au fost reziliate, iar in mod normal, acesta ar trebui sa elibereze terenurile respective. In schimb, pe una din locatii, detinatorul societatii AFI – MEG SRL organizeaza mese festive, nunti, cumatrii si alte petreceri, asta desi cladirea construita nu are nicio autorizatie de functionare. Autoritatile publice nu au efectuat vreun control in zona, fapt ce ridica multe semne de intrebare cu privire la modul in care inspectorii DSP isi fac meseria. „Cunosc sateni care isi achita obligatiile catre stat, ma refer la taxe si impozite, chiar din ajutoarele sociale primite sau din alocatiile copiilor. Dar singurii care nu-si permit sa plateasca sunt cei de la AFI – MEG. Daca este consilier local, crede probabil ca are alte drepturi fata de un cetatean de rand. Nimeni nu face nimic ca sa recupereze datoria. Domnul primar (Valeriu Roman – n.r.) a incercat sa ajunga la o intelegere pe cale amiabila, dar vad ca nu s-a reusit. Ar trebui ca oamenii de speta lui sa fie executati imediat. E domeniul public si nu il ocupa fiecare cum doreste”, a declarat un angajat din administratia publica locala a comunei.
Conducerea primariei a obtinut o hotarare definitiva de punere sub sechestru a bunurilor, dar care nu s-a pus in practica. La ora actuala, se asteapta ca SC AFI – MEG SRL sa isi respecte intelegerea amiabila facuta. Primarul Valeriu Roman nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta situatia.

Client fidel al primariilor

Reprezentantii societatii par sa aiba pretentii atunci cand este vorba despre clientela firmei. Pe langa cateva primarii din municipiu care au lucrat cu societatea AFI - MEG se numara si Primaria Pascani. In urma cu cativa ani de zile, cand primar era Grigore Craciunescu, iar viceprimar pedelistul Ioan Ionita, firma din Valea Seaca a familiei Agafitei a executat lucrari, de mantuiala dupa cum spun specialistii, la Strandul Municipal Pascani. Pentru cateva lemne puse la marginea bazinului s-au rulat bani publici de ordinul sutelor de milioane de lei vechi. Mai mult decat atat, firma care capuseaza banul public mai are de incasat bani de la primarie. Vom reveni cu alte amanunte privind modul in care unii se imbogatesc cu bani din buzunarele cetatenilor.

petru agafitei valeriu roman
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1604 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025343 (s)