News Flash:

Unde dai… şi unde crapă! „Prima Casă” DISPARE

27 Ianuarie 2016
254 Vizualizari | 0 Comentarii
prima casa

Deși nu a fost încă promulgată de președinte, din cauza legii “dai casa băncii şi scapi de datorii”, o mare bancă din România a decis să crească avansul cerut pentru creditele ipotecare şi să suspende împrumuturile prin Prima Casă.

Accesul la creditele destinate achiziționarii de locuințe devine mult mai dificil, atât în ceea ce priveşte înăsprirea cerinţelor de suplimentare a garanţiilor si de diminuare a valorii creditelor, cât mai ales în privinţa avansului solicitat.

Mai nou, clienţii care vor o locuinţă trebuie să vină cu cel puţin 35% din valoarea acesteia – anul trecut, aceeași bancă cerea un avans de doar 15% la creditele ipotecare în lei -, dacă vor să ia un credit imobiliar. Motivul invocat: posibilitatea de a nu-şi mai recupera banii din împrumuturile date, în cazul în care românii vor putea să predea casa băncii şi astfel să scape de restul datoriei, aşa cum prevede legea dării în plată.

„Ar fi naiv să credem că, dacă implementăm principiul de dare în plată, asta nu ar avea un impact asupra politicii de creditare a băncilor şi sunt convins că celelalte bănci au dispus măsuri similare”, a precizat Steven van Groningen, președintele băncii care a schimbat condițiile de creditare, citat de digi24.ro. Pentru mulţi, avansul de 35% cerut de bancă poate fi un prag greu de trecut. La un credit de 225.000 de lei, clientul băncii ar trebui să vină de acasă cu 79.000 de lei.

Impactul ar fi puternic şi în piaţă. Programul Prima Casă ar putea dispărea, din cauza legii dării în plată, ameninţă bancherii. Unii dintre ei încă se mai gândesc dacă vor mai da sa nu credite garantate de stat.„Creditul Prima Casă nu va mai exista din prima secundă şi nu va mai exista din cauză că nu va putea să fie executată garanţia statului”, a precizat și directorul în cadrul BNR Eugen Rădulescu.

Băncile participante în program nu mai au nevoie de garanţia statului în noile condiţii legislative în care nu pot încasa banii de la stat în cazul unui client care nu mai poate sau nu mai doreşte să-şi plătească ratele aferente creditului.

De curând, iniţiatorul legii dării în plată a modificat textul retrimis în Parlament de șeful statului. În noua variantă, cheile de la casă vor acoperi creditele ipotecare pe care le au doar cei care au făcut împrumuturi să își cumpere o locuință sau teren pentru o casă, nu şi dezvoltatorii imobiliari sau cei care au făcut împrumuturi pentru firme. De noul text ar putea beneficia și cei executați silit de bănci, care au rămas cu datorii și după vinderea casei.

În prezent, jumătate dintre creditele imobiliare sunt de tip „Prima Casă”. Lansat în plină criză, în 2009, programul a facilitat acordarea de credite imobiliare garantate de stat pentru tinerii care nu îşi permiteau să cumpere o locuinţă. Avansul pentru o locuinţă cumpărată prin programul Prima Casă este de 5%, faţă de 15% – 20% în cazul împrumuturilor luate de la bancă. Dobânzile, în schimb, au devenit aproape egale în prezent. Programul a prevenit prăbuşirea pieţei rezidenţiale şi a dezgheţat creditarea. Prin acest program au fost cumpărate 164.000 de locuinţe, în valoare totală de aproape 13,7 miliarde lei.

sursa: libertatea.ro 

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1892 (s) | 40 queries | Mysql time :0.031029 (s)