News Flash:

Valcov: Este posibil să reducem TVA şi accizele mai devreme de 1 ianuarie 2016. Va fi o surpriză

19 Februarie 2015
428 Vizualizari | 0 Comentarii
darius valcov

Ministrul finanţelor, Darius Vâlcov, a declarat, pentru Capital, că este posibil ca reducerea TVA şi a accizelor, anunţate pentru 1 inaurie 2016, să se aplice mai devreme, printr-o ordonanţă de urgenţă a guvernului. Momentul deciziei va fi o surpriză pentru a evita un gol în consum din cauza aşteptăriii datei de 1 ianuarie.

"Este posibil ca unele măsuri să se aplice mai devreme, în special scăderea accizelor şi a TVA pentru că avem în vedere, aşa cum orice economist poate arăta, că, în cazul în care agenţii economici şi populaţia ştiu exact data de intrare în vigoare, adică  1 ianuarie 2016, ar sta şi ar aştepta ca să cumpere mai ieftin şi atunci am crea un gol în consum în noiembrie şi decembrie", a declarat Vâlcov.

"Putem interveni în anumite momente supriză pentru a reduce TVA şi accizele pentru a anula perioade de suprima un gol în consum.Ar fi ordonanţă de urgenţă care, cred eu, că ar avantaja enorm ca măsurile să vină mai devreme. În acest fel, să nu se aştepte momentul fără stocuri şi să nu vedem o descreştere psihologică a consumului. Pentru a evita acest lucru cred în elementul supriză pe aceste două coordonate la accize şi TVA", a mai explicat ministrul.

Potrivit proiectului de Cod Fiscal, TVA ar urma să scadă la 20% de la 1 ianuarie 2016, iar accizele la carburanţi cu 18-20% faţă de nivelul actual. Proiectul prezentat ieri în guvern va fi trimis Parlamentului pentru dezbatere, urmând să să fie votat până la sfărşitul lunii iunie 2015. Sursa: Capital

Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2011 (s) | 35 queries | Mysql time :0.035511 (s)