News Flash:

Vanzările Alibaba în Ziua Celibatarilor au depăşit 9 mld dolari, fiind peste cele din Black Friday

12 Noiembrie 2014
540 Vizualizari | 0 Comentarii
ali

Vânzările companiei de comerţ online Alibaba în Ziua Celibatarilor, replica chineză a Valentines Day, au depăşit 9 miliarde de dolari în 24 de ore, fiind peste cele care au avut loc în SUA în Black Friday, relatează MarketWatch.

 Volumul vânzărilor procesate prin intermediul aplicaţiei de plăţi Alipay în ziua de 11 noiembrie a trecut de 2 miliarde de dolari în doar o oră şi 11 secunde şi a depăşit în total 9 miliarde de dolari în 24 de ore, circa 43% fiind realizate de pe dispozitive mobile, potrivit Alibaba.

Directorul general al Alibaba, Jack Ma, a declarat pentru CNBC că este îngrijorat dacă livrările produselor vor putea fi făcute la timp.

În medie, compania livrează aproape 17 milioane de pachete pe zi. În următoarele 3-5 zile, Alibaba va fi responsabilă cu efectuarea a peste 260 de milioane de livrări.

Cunoscută ca Ziua Celibatarilor în China, sărbătoarea a fost inventată de Alibaba în 2009, pornind de la celebrarea în ultimele două decenii a Sărbătorii Burlacilor. De atunci, vânzările Alibaba în Ziua Celibatarilor au crescut în ritm alert, înregistrând un salt de 5.740% din 2009-2013.

Alibaba a depăşit în acest an atât aşteptările proprii, cât şi pe cele ale companiei de analiză a pieţei IDC. Compania, care a promovat puternic Ziua Celibatarilor, anticipa vânzări de până la 50 de miliarde de yuani, respectiv 8,2 miliarde de dolari. IDC estima că vânzările vor atinge 8,65 miliarde de dolari, în creştere de la 5,75 miliarde de dolari în 2013, 3,04 miliarde de dolari în 2012 şi 820 milioane de dolari în 2011.

Astfel, Ziua Celibatarilor a devenit una dintre cele mai profitabile sărbători inventate din istorie.

Acţiunile Alibaba au crescut cu 73% de la oferta publică iniţială efectuată de companie în septembrie, când preţul a fost stabilit la 68 de dolari pe unitate. Marţi, titlurile Alibaba au fost cotate în scădere cu 2,8%.

Iniţial, sărbătoarea s-a numit Ziua Burlacilor, inventată în anii 1990 ca replică la Valentine’s Day. Alibaba s-a implicat în 2009, încurajând retailerii să ofere discount-uri mari, pe parcursul unei săptămâni de cumpărături care culminează cu 11 noiembrie.

Conceptul reinventării sărbătorilor nu este nou. Brandurile au devenit dependente de aşa-numitele sărbători Hallmark, cum sunt Valentine’s Day şi Sweetest Day, care stimulează oamenii să cumpere.

Rob Peck, analist la SunTrust Robinson Humphrey, anticipează ca vânzările din acest an de Ziua Celibatarilor să fie mai mari decât cele din întreaga Cyber Week din SUA, care urmează după sărbătoarea Thanksgiving şi Vinerea Neagră.

Anul trecut, americanii au cheltuit online 2,9 miliarde de dolari de Black Friday şi Cyber Monday, potrivit ComScore.

Ziua Celibatarilor este departe de rezultatele întregului sezon de cumpărători din Statele Unite, care anul trecut a generat vânzări de peste 48 de miliarde de dolari în perioada noiembrie-decembrie.

Jack Ma a spus că Ziua Celibatarilor a atras în acest an cumpărători din peste 220 de ţări şi furnizori din peste 20 de state, el anticipând că sărbătoarea va deveni una globală în următorii cinci ani. Sursa: Mediafax

Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1666 (s) | 24 queries | Mysql time :0.035186 (s)