News Flash:

Veste proasta pentru cei care vor sa-si cumpere o casa

6 Martie 2014
652 Vizualizari | 0 Comentarii
casa
Preţul mediu al locuinţelor din cele mai importante cinci oraşe din ţară a crescut în februarie pentru a doua lună consecutiv, avansul fiind superior celui din ianuarie, respectiv 1,8% la 919 euro/mp, pe fondul scumpirii apartamentelor vechi şi ieftinirii celor noi.

"După un 2013 în care apartamentele scoase la vânzare în întreaga ţară s-au ieftinit mai mult decât în 2012 şi 2013 la un loc (cu 8,2%, faţă de 4% şi, respectiv, 1,3%), la începutul lui 2014 piaţa dă semne de revenire. Dacă în ianuarie a avut loc un avans de 0,6% la nivel naţional, conform indicelui imobiliare.ro, în februarie preţul mediu cerut de către vânzători a consemnat o creştere de 1,8%, de la 903 până la 919 euro pe metru pătrat util", potrivit Mediafax.

Faţă de perioada similară a anului trecut, pretenţiile proprietarilor sunt, însă, în medie, cu 5,5% mai reduse. În a doua lună din 2014, marile oraşe ale ţării au consemnat un trend general ascendent al preţurilor pe segmentul apartamentelor vechi, în vreme ce unităţile locative nou-construite au continuat în general să se ieftinească.

În Bucureşti, preţul mediu solicitat de proprietari este de 1.058 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai puţin decât în ianuarie (1.061 de euro pe metru pătrat util) şi cu 3,7% sub media valabilă în februarie 2013. Apartamentele vechi s-au scumpit în ultima lună cu 0,4%, de la 987 la 991 de euro pe metru pătrat util, dar sunt cu 2,8% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni. Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au ieftinit în februarie cu 1,9%, până la un nivel de 1.163 de euro pe metru pătrat util (de la 1.186 de euro pe metru pătrat util, la finele lui ianuarie), dar sunt mai scumpe cu 6,2% decât în perioada similară a anului trecut.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1909 (s) | 35 queries | Mysql time :0.034801 (s)