News Flash:

Veste proasta pentru pascaneni pe tema apei potabile

25 Ianuarie 2015
960 Vizualizari | 0 Comentarii
Parlament plen

Si-au luat angajamentul ca vor aduce fonduri la Pascani pentru dezvoltarea retelei de distributie a apei in municipiu, daca se va decide ca serviciul sa ramana in subordinea municipalitatii, iar acum spun ca nu exista posibilitati.

Promisiunile au fost facute de catre cei doi parlamentari PSD din municipiu, senatorul Florin Constantinescu si deputatul Neculai Ratoi. Declaratiile populiste au fost facute intr-o conferinta de presa atunci cand la nivel local cetatenii si-au manifestat nemultumirile fata de operatorul ApaVital. „Atat eu cat si deputatul Neculai Ratoi ne vom ocupa de a gasi posibilitati de finantare pentru extinderea serviciului de apa si canalizare in municipiu, cat si pentru reabilitarea lui. Este un angajament pe care promitem ca-l vom duce la indeplinire”, a spus, printre altele, senatorul PSD Pascani, Florin Constantinescu, la vremea respectiva. De atunci nu s-a mai stiut nimic de cei doi edili. Au promis dar problemele au ramas la fel.

Recent, senatorul PSD, Florin Constantinescu a precizat faptul ca Prest Serv Apa nu are sanse reale de a accesa fonduri europene ca operator local. „Fondurile europene pot fi accesate de catre operatorii regionali, in cazul nostru fiind vorba despre ApaVital. Pentru micii operatori nu sunt prevazuti bani europeni. Am discutat, de cand am facut acele declaratii, la Bucuresti cu domnul Ciprian Constantin Ghioc, Directorul General la Autoritatea de Management al Programului Sectorial de Mediu in cadrul Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, am discutat de vreo trei ori cu Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene si altii. Toti mi-au spus ca nu pot fi accesate fonduri decat printr-un operator regional. In anii trecuti se putea accesa fonduri de catre operatorii mici pentru dezvoltare. Acum, pe Programul Operational 2014 – 2020, sunt prevazuti bani doar pentru operatorii regionali. Deci pe bugetul trecut se putea, acum nu se mai poate”, a declarat senatorul PSD, Florin Constantinescu. Senatorul a continuat sa promita ca va continua discutiile la ministere pentru a gasi surse de finantare, insa a recunoscut ca sperantele de reusita sunt mici.

 Ratoi este de negasit

 Deputatul Neculai Ratoi, unul dintre cei mai populisti politicieni locali, nu mai este de gasit. De cand a promis cetatenilor ca va rezolva problema apei la Pascani prin prisma functiei care o detine, acesta este de negasit. Parlamentarul a incercat sa castige simpatie printre cetateni atunci cand a promis ca va aduce fonduri si va veni cu solutii pentru problema apei, mai ales ca are de gand sa candideze la urmatoarele alegeri pentru functia de primar al municipiului Pascani. Astfel, incearca prin orice metoda sa arate ca, colegul sa de partid Dumitru Pantazi a fost o greseala pentru municipiul Pascani si ca el poate rezolva cam orice problema cu care se confrunta orasul. Pentru a-i evita pe cetateni in aceasta perioada critica cu care se confrunta Pascaniul si pentru a se delimita de problema apei, Ratoi nici nu mai tine audiente la partid si fuge de spatiul public. Viclesugul actualului deputat nu este o noutate. Acesta obisnuia si in trecut, cand tintea o functie inalta, sa procedeze si sa prosteasca cetatenii prin acelasi metode.

 


pascani psd neculai ratoi psd pascani
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Pascani.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1478 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019857 (s)